Am revenit în Munții Ciucaș după jumătate de an de la prima tură aici. Prima zi din 2019 ne prindea, dis-de-dimineață, plecați din București cu destinația Vârful Ciucaș, la 1.957 de metri altitudine. Plănuiam să ajungem în Ciucaș de două săptămâni, însă vremea nu ținea cu noi.
Ninsoarea puternică și viscolul ne-au ținut departe de traseu, iar toate „astrele” ne-au surâs cu o zi înainte de noul an, când uitându-ne pe prognoză am văzut o singură zi cu vreme impecabilă, într-o săptămână destul de capricioasă. Nu ne-a fost greu să luăm decizia.
Citește povestea călătoriei de astă vară din Munții Ciucaș, acolo unde am văzut și frumusețea rhododendronului, a bujorului de munte.
În același timp, aceasta a fost și prima noastră călătorie pe timp de iarnă, motiv pentru care a devenit un prilej bun să învățăm despre ce înseamnă mersul pe munte în anotimpul rece.
Documentarea de dinaintea turei, sfaturile primite de la alți „munțomani” și momentele de pe traseu ne-au determinat să facem o listă scurtă cu informațiile de bază necesare ieșirilor de iarnă pe munte. Indiferent că e vorba de un traseu ușor sau de unul mai complicat.
Recomandări pentru parcurgerea unui traseu de iarnă pe munte
Vezi și clipul realizat de Salvamont Suceava care prezintă echipamentul recomandat iarna în mediul alpin.
- Sună la Salvamont și interesează-te despre starea traseului pe care vrei să îl parcurgi. Atenție că nu toat traseele sunt deschise și iarna, asigură-te că afli și informația asta.
- Documentează-te: Caută informații despre traseul pe care urmează să îl parcurgi și încearcă să reții anumite repere, în cazul în care vremea ori zăpada nu-ți vor permite să vezi bine marcajele.
- Urmărește prognoza meteo cu și mai mare atenție. Dacă vara te poți adăposti mai ușor de o ploaie sau te poți întoarce rapid de pe traseu, iarna lucrurile se schimbă. Nu îți asuma riscuri. Deși sigur ai mai citit asta de multe ori, muntele nu pleacă nicăieri.
- Caută informații despre pericolul de avalanșă. Riscul ăsta există întotdeauna pe munte. Prognozele nivologice te vor ajuta.
- Echipează-te corespunzător și fii sigur că ai la tine tot ce e necesar pentru siguranța ta.
- Echipament: haine termice (un set pe tine, unul de rezervă, să nu stai ud dacă transpiri), polar, geacă de iarnă, mănuși subțiri și mănuși groase (pe cele subțiri le vei ține sub cele groase și te vor ajuta dacă scoți telefonul să faci fotografii de exemplu), buffer, căciulă, bocanci de iarnă, parazăpezi (utile dacă mergi mult prin zăpadă mare), colțari (utili pentru porțiunile cu zăpadă înghețată sau gheață), bețe (te vor ajuta să te mergi mai bine pe anumite porțiuni).
- Siguranță: trusă de prim ajutor, folie de supraviețuire, telefon sau baterie de rezervă, lanternă frontală, apă suficientă și mâncare, chiar dacă e vorba de o tură scurtă.
- Pornește cât de dimineață poți pe traseu, căci ziua e mai scurtă și nu vrei să te prindă noaptea pe munte, cu atât mai mult dacă nu știi zona foarte, foarte bine.
- Întoarce-te de pe traseu dacă se strică vremea. Nu e nicio rușine. Siguranța primează.
*Dacă ai experiență pe munte, e posibil să fii sătul de sfaturile astea, dar în același timp să știi cât de important e să le respecți.
Acum că am trecut prin informațiile de care vă recomandăm insistent să ținem cont, hai să pornim în a 7-a tură #DeasupraMuntilorRomaniei, una cu niște peisaje absolut spectaculoase!
Tură de iarnă în Munții Ciucaș
Cabana Vârful Ciucaș – Intersecție Tigăile Mari – Vârful Ciucaș (1.947m) și retur
După ce în vară ne-am îndrăgostit iremediabil de Munții Ciucaș, eram nerăbdători să vedem peisajul îmbrăcat în hainele de iarnă. Varianta de urcare de la Cabana Vârful Ciucaș, făcând dreapta la intersecția care duce Șaua Tigăilor (evitând astfel traseul spre șa), era cea mai simplă pentru noi. Făcusem același traseu anul trecut și eram familiarizați cu relieful, lucru care s-a dovedit util în momentul în care viscolul apărut din senin a acoperit poteca pe care urcasem.
Varianta cea mai rapidă de a ajunge din Cheia la cabana de care povestesc e să le soliciți oamenilor transportul cu mașina din localitate. Te vor lua cu o mașină de teren și în 20 de minute vei fi la cabană și vei avea mai mult timp pentru traseele de sus, asta dacă nu plănuiești să stai mai multe zile. Poți ajunge și pe jos la cabană, traseul durează cam 2-3 ore, în funcție de mersul tău. Am întâlnit grupuri care au urcat și coborât, de jos și până la Vârful Ciucaș, în aceași zi.
Nu te încumeta să urci cu mașina ta până la cabană, chiar dacă ai un 4×4. Drumul e anevoios, dificil, și dacă rămâi împotmolit riști să blochezi accesul spre cabană. Constant sunt oameni care nu înțeleg asta și cer sprijinul cabanierilor să îi scoată din încurcătură.
Revenind, traseul nostru de la cabană până pe vârf și înapoi a durat cam 5 ore, cu câteva pauze de fotografiat. Am vrut să zăbovim mai mult pe vârf, unde priveliștea era absolut minunată și de unde vedeam foarte bine Bucegii, Postăvaru și Făgărașii, însă vântul pornit din senin nu ne lăsa nici să ne ținem pe picioare.
Prima parte a traseului, până în Șaua Tigăilor, e simplă și extrem de pitorească. Trece prin câteva porțiuni unde brazii sunt încărcați cu zăpadă și par desprinși din povești, pantele sunt line și nu foarte solicitante. Poți parcurge bucata asta în 30-40 de minute, însă sigur vei face mai mult căci te vei opri să fotografiezi.
Când ajungi la intersecția din Șaua Tigăilor, unde vei face dreapta, urcușul începe să fie mai susținut. Vara poți merge și pe partea stângă, traseul trece prin niște văi extraordinar de frumoase, dar care iarna sunt încărcate de zăpadă, riscul de avalanșă fiind destul de crescut.
Urmează o oră și jumătate, cel mult, de urcușuri mai abrupte, dar și porțiuni mai lejere, până să ajungi pe vârful Ciucaș. Va trebui să fii mai atent pe câteva porțiuni, unde mergi pe curbă de nivel, pe o pantă mai înclinată unde te poți afunda serios cu piciorul, dacă e zăpadă mai mare. Porțiunile nu sunt complicate, dar necesită atenție. Aici vei simți utilitatea parazăpezilor, care o să păstreze zăpada mare în afara bocancilor tăi.
Fotografii de pe traseul spre Vârful Ciucaș
Îți va fi mai ușor să treci pe aici dacă au mai fost alți drumeți înaintea ta sau dacă știi traseul cel puțin în forma lui de vară. În caz contrar, vizibilitatea mică a marcajelor din cauza stratului mare de zăpadă te va pune în dificultate.
La întoarcere ne-am confruntat cu acest lucru. Vântul apărut din senin a început să viscolează zăpada proaspăt așternută și a acoperit instant urmele noastre, făcute cu nici o oră în urmă. Orientarea devenise dificilă, dar știind destul de bine traseul, am reușit să rămânem pe traseu.
Deși pare simplu, deși spui că nu ți se poate întâmpla ție, situații de criză pot apărea oricând. Chiar de curând un grup de 9 drumeți au fost recuperați de salvamontiști de pe Ciucaș, venind dinspre Șaua Gropșoarele, surprinși de viscol și blocați până la venirea nopții.
Priveliștea de pe Vârful Ciucaș, de la 1.947m
Situații de acest fel se pot înâmpla oricând și oricui, însă fiecare dintre noi putem să ne creștem șansele de a ieși bine din astfel de momente. Și să le preîntâmpinăm, pe cât se poate.
Într-adevăr, Ciucașul ne-a oferit niște peisaje absolut incredibile, cum de mult ne doream. Cele mai frumoase priveliști de iarnă le-am văzut aici. Iar tura asta ne-a făcut să plănuim rapid următoarele ieșiri de iarnă pe munte.
Fotografii aeriene: Iarna în Munții Ciucaș
În fotografii se pot observa Vârul Ciucaș, Șaua Tigăilor, Babele la Sfat, Cabana Vârul Ciucaș, Șaua Gropșoarele.
Video 4K: Filmare aeriană cu peisajul de iarnă din Munții Ciucaș
Pentru o mai bună experiență, alege vizualizarea clipului la calitate maximă. Imaginile au fost filmate cu drona DJI Mavic 2 Pro.