A trecut ceva timp de când nu am mai urcat pe munte, probabil vreo doi ani. Îmi era dor. Prima întâlnire cu muntele am avut-o la 16 ani, pe când m-am decis să urc în adidași, pantaloni scurți și tricou pe Chealău, fără să arunc vreun ochi pe vreme ori să am vreun antrenament. Eram pe aproape să mă rătăcesc pe platoul Cabanei Dochia, învăluit în ceață la momentul în care am ajuns. Am resimțit alegerile făcute greșit când am coborât pe un traseu unde aveam de parcurs câteva zeci de metri dintr-un grohotiș. Îmi amintesc doar că îmi doream să se termine cât mai repede.

De atunci și până acum m-am mai întâlnit de câteva ori cu muntele și iată că reușesc, într-un final, să-mi găsesc motivația de a parcurge constant trasee pe munții din România. Fotografia mi-a fost motivație pentru multe lucruri de-a lungul timpului și întotdeauna mi-a dat puterea să le și duc la bun sfârșit. Îmi iau inima în dinți și deși știu că va fi greu, sunt convins că acest proiect va fi una dintre cele mai frumoase experiențe trăite de mine.

Te invit să pornim împreună în prima călătorie din acest proiect, făcută la începutul lunii mai. Am ales să încep cu o zonă spectaculoasă, de care cu toții am auzit, dar pe care foarte puțini o cunoaștem. Traseele ușoare au fost încă un motiv pentru care încep proiectul cu acești munți, venind ca un antrenament pentru ce urmează. Mă voi întâlni pe parcursul următoarelor ture cu trasee de care îmi e teamă acum și de munți pe care visez de mult timp să ajung. Știu că în timp îmi voi face curajul de care am nevoie să-i cuceresc. Pentru mine, proiectul e și calea prin care am de gând să-mi înving anumite temeri și să-mi depășesc limite pe care acum cred că le am.

Grupă muntoasă a Munților Banatului, Munții Almăjului se întind până la cursul Dunării dintre Orșova și Sichevița și cuprinde zona denumită „cazane” datorită segmentului de 9 kilometri în care lățimea fluviului se îngustează până la aproape 230 de metri. Cazanele Dunării încep cu Cazanele Mari, lungi de 4 kilometri, continuă cu Golful Dubova la capătul căruia încep pe o distanță de 3 kilometri Cazanele Mici.

Ambele părți ale cazanelor creează versanți abrupți, în vârful cărora poți ajunge relativ ușor prin mai multe trasee care pot fi parcurse fără prea mult efort.

Spectacolul zonei îl vezi imediat cum te apropii de Orșova și te întâlnești cu drumul care merge chiar pe malul Dunării. Pe măsură ce înaintezi încep să se arate în fața ta Cazanele Mici, iar privirea nu are cum să ți se mai desprindă de pe ele. Cel puțin la o primă întâlnire, zona are puterea să te lase fără cuvinte.

Din Cazanele Mici ajungi în Dubova, satul care se află pe marginea golfului cu același nume. La capătul lui încep Cazanele Mari, unde abruptul devine predominant și verantul pare pe alocuri perfect tăiat.

Accesul până în zonă se face prin drumul DN57. Din București faci puțin peste 5 ore, iar drumul e bun pe tot parcursul lui. Noi am pornit la 7 dimineața din București ca să ajungem în jurul prânzului aici, iar apoi să pornim pe primul traseu, în așa fel încât să-l parcurgem pe timp de zi. Planul era ca a doua zi să urc din nou înainte de răsărit și să ridic de aici drona. Vei citi mai jos despre cum s-a întâmplat de fapt.

Înainte să încep să-ți povestesc despre cele două vârfuri pe care am urcat, aș vrea să îți spun că în toată zona există șansa mare să te întâlnești cu vipere. Important e să fii foarte atent pe unde calci. Chiar dacă te prinde peisajul, evită să te uiți doar în față. Uită-te constant pe jos și în marginile traseului.

Dacă vezi vreo viperă, evită să te apropii de ea dacă nu ai experiență în „întâlnirile” cu șerpii. Au fost viteji care au încercat să țină în mână vipere și au sfârșit la spital, din fericire cu administrarea unui ser antivenin. Poți lua cu tine un băț cu care să bați în pământ constant. Șerpii simt vibrația și de cele mai multe ori pleacă din calea ei. Și, repet, fii atent pe unde calci!

Să începem!

La doar 10 minute după ce am început traseul spre Ciucarul Mare o aud pe Oana: „Dragoș, oprește-te și întoarce-te, ai trecut pe lângă o viperă.” Deși am fost foarte atent, din cauza camuflajului perfect nu am văzut-o în desișul de frunze din marginea traseului.

M-am oprit și până să ridic aparatul foto la ochi a plecat. A fost prima oară când am văzut o viperă și recunosc că mi-a luat câteva secunde până m-am urnit să pun mâna pe cameră. Apoi, pe parcursul celorlalte zile, nu am mai văzut niciuna, dar nici că ne-am luat ochii vreo clipă de la traseu. E bine că în felul ăsta am învățat despre atenția distributivă pe munte. O primă lecție din multele care vor urma pe durata acestui an.

Traseul începe înainte de ieșirea din satul Dubova. Cum vii dinspre Golful Dubova, urci panta care ajunge în această parte a satului, treci de stadion, pe care îl lași în dreapta ta, iar în față, pe stânga, vei găsi marcajul de început.

Pentru câteva sute de metri urci prin pădure, care din când în când îți lasă câteva ochiuri prin care dezvăluie fragmente din frumusețea peisajului. În jumătate de oră ești sus pe platou, unde urcările și coborârile devin foarte line, cât să te poți plimba în liniște cât vrei.

După o oră de când începi urcarea ajungi pe parginile versanților de care vorbeam mai devreme. Ești față în față cu Dunărea și malul sârbesc, sub tine sunt 300 de metri de piatră, iar pulsul îți crește rapid datorită entuziasmului. Așa a fost la noi, sunt covins că așa va fi și la tine. Ai grijă doar să nu te fure peisajul suficient încât să nu mai fii atent. Zona de margine e plină de stâci și pietre, printre care-i bine să mergi foarte atent, cât să nu ai parte de eveimente neplăcute. Grijă și dacă vrei să te așezi pe vreo bucată de stâncă sau piatră, dimineața viperelor le place să stea pe pietre ca să se încălzească.

Sub tine se află într-o parte a traseului Peștera Ponicova, iar în alta Peștera Veterani, lumiată natural la răsărit printr-o grotă care permite razelor soarelui să pătrundă în golul din stâncă. La Ponicova poți ajunge relativ ușor pe uscat, asta dacă ai mai fost prin peșteri și ai o experieță în acest sens sau dacă ești însoțit de cineva care cunoaște bine traseul. În partea cealaltă, la Peștera Veterani, poți ajunge doar cu barca.

Cineva îmi povestea că erau la un moment dat diverse poteci care te pot aduce și aici pe uscat, dar foarte, foarte greu de parcurs. Ambele peșteri serveau în trecut drept locuri de adăpostire între bătălii.

Revenind pe platou, priveliștile care ți se dezvăluie aici sunt incredibil de frumoase. Nu-ți mai vine să pleci de aici. Ia o pauză, bea niște apă ca să te hidratezi, și bucură-te de tot ce poți cuprinde cu ochii. Așa am făcut și eu, nimic altceva din cauza rafalelor de vânt de peste 80 de kilometri la înălțime. Am ridicat drona pentru câteva minute, dar era mult prea riscant, așa că am întors-o la sol. Câteva ore mai târziu, după ce s-a mai domolit vântul, am făcut câteva probe și mi-am dat seama că zborul din vârf nu era o soluție bună pentru ce aveam de gând să fac. Apropiindu-mă mult de versanți, semnalul dintre dronă și telecomandă era bruiat (reflectat de stâncă), motiv pentru care se deconecta foarte des.

Astfel, răsăritul m-a prins pe barcă, când timp de câteva ore am parcurs cursul Dunării printre cazane, dintr-un capăt în altul. Priviți imaginile surprinse din dronă cu Ciucarul Mare și Cazanele Mari.

În capătul opus al golfului, chiar la intrarea în satul Dubova dinspre Cazanele Mici, începe traseul de urcare spre Vârful Ciucarul Mic, mai scurt decât primul, dar mai abrupt și cu mai puține deschideri.

Traseul din Dubova până pe Ciucarul Mare

Marcaj: Triunghi roșu – Sunt numeroase semne și bine marcate pe tot traseul

Lungime: Oficial: 2km – Noi am făcut dus-întors 5.8km, cu mici ocoluri în zona de pe platou.

Durată: Oficial: 2-3 ore – Timpul efectiv de mers pe traseu a fost de o oră și 30 de minute. Cu opriri cu tot am petrecut în jur de 2 ore și jumătate.

Dificultate: Oficial: Dificultate mică – Traseu poate fi parcurs fără probleme de oricine, cu sau fără experiență, adulți sau copii.

Vârful Ciucarul Mic: 313 metri altitudine

Spre deosebire de traseul pe Ciucarul Mare, aici vei urca în continuu timp de 40 de minute, iar apoi mai ai alte 10 minute de pacurs până pe versantul care îți deschidere (pe o bucată foarte mică de stâcă) vederea spre Cazanele Mici și Golful Dubova.

Parcurgerea traseului se face preponderent prin pădure. Chiar dacă priveliștile nu sunt la fel de spectaculoase ca pe celălalt traseu, merită să urci și pe Ciucarul Mic dacă tot ajungi în zonă. Chiar și doar de dragul mersului pe munte. Dacă nu zăbovești prea mult, într-o oră și jumătate poți face tot traseul dus-întors. La jumătatea lui ai și niște bănci amenajate unde poți face un mic repaus.

Aici am văzut foarte multe tulpini rămase de la lalelele de cazane, care înfloriseră cu două săptămâni în urmă. E o specie de lalele galbene pe care doar aici le întâlnești. Chiar dacă relieful este similar și pe malul sârbesc, acolo nu a înflorit niciodată o astfel de lalea.

Imagini de pe traseul spre Ciucarul Mic

Alte elemente aparținătoare florei care poate fi întâlnite aici sunt câteva specii de orhidei (foarte mici, dar spectaculos de frumoase). În ce privește fauna, vei întâlni aici șopârle, broaște țestoase și o gamă variată de insecte cu care va trebui să te obișnuiești. Sunt informații și despre o specie de scorpioni, cu care însă nu ne-am întâlnit. Tot aici, la începutul primăverii mai ales, te poți întâlni și cu fluturii coada râdunicii, care sigur îți vor atrage atenția cu frumusețea lor.

Orchideea mică

Partea muntoasă din versatul care găzduiește Ciucarul Mic este și „casa” chipului lui Decebal, sculptat în stâncă începând cu anul 1994.

Chipul lui Decebal

Deși nu e definitivat și nici nu are o istorie aparte (vorbim de sculptură), Decebalus Rex atrage mii și mii de turiști. O parte din ei, din păcate, înțeleg că frumusețea zonei e descrisă doar de câteva fotografii făcute aici și o plimbare rapidă cu barca. În cele trei zile petrecute aici, am văzut doar câteva zeci de turiști pe munte, însă alte câteva mii (nu exagerez) făcând coadă la selfie-uri pe podul din fața sculpturii cu chipul lui Decebal.

Remarca nu are legătură cu sculptura, care mi-a atras atenția inevitabil și care mi-a făcut plăcere să o fotografiez, ci cu frumusețea întregii zone care, din tot felul de motive, nu ajunge să fie văzută de cei care trec pe aici.

Iată cum se văd Cazanele Mici și Ciucarul Mic de la înălțime, pe o lumina caldă a momentelor crepusculare.

Alte locuri pe care le poți vizita în zonă

Băile Herculane

După ce ai făcut traseele pe munte, te-ai plimbat cu barca și te-ai întâlnit cu Cazanele Dunării dintr-un capăt în altul, îți mai recomand câteva locuri pe care le poți vizita în zonă:

• La ieșirea din satul Svinița se află Cetatea Trikule, din care se mai văd doar două turnuri acum deasupra apei. Ea a fost inundată în momentul în care s-a construit barajul Porțile de Fier.
• La 40 de kilometri de Dubova (după Orșova) găsești Băile Herculane, poziționate într-o zonă incredibil de frumoasă din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Stațiunea nu-i în forma cea mai bună, dar merită să arunci o privire cât să-ți imaginezi cum ar putea să arate cu mai multă atenție asupra ei. După stațiune, la câțiva kilometri, începe Lacul Prisaca, pe malurile căruia poți ajunge relativ ușor. De la baza lui vezi o mare parte din Valea Cernei și din crestele care înconjoară zona.
• Înainte de Dubova se află și Mănăstirea Mraconia, poziționată la o aruncătură de băț de Dunăre.

Te invit la finalul primei călătorii să arunci o privire peste un clip filmat integral cu drona DJI Phantom 4 Pro peste Cazanele Dunării din Munții Almăjului. Setează rezoluția 4K, pune-l în fullscreen și bucură-te de spectacolul pe care-l face natura!