Răsăritul este cel mai spectaculos moment din zi, cel puțin pentru noi. Am face orice să fim în vârf de munte la ora răsăritului și să surprindem în imagini modul în care natura începe să își reintre în ritm. Fiecare răsărit are ceva aparte, iar energia pe care ți-o transmite e cu totul specială. Pur și simplu simți că ți-a rămas o zi întreagă în față, în care poți face orice vrei tu. Te simți încrezător și ai o super satisfacție. Asta simțim noi și suntem sigur că același lucru l-ați simțit și voi atunci când ați trăit un răsărit în inima munților.

Plănuiam de mult să urcăm pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu – sau Vânătarea, cum i se mai spune. Dat fiind că traseul spre el poate fi unul scurt, dacă pornești de la Bâlea Lac, am zis că ar fi o ocazie bună să ajungem la peste 2.500m altitudine la ora răsăritului. Zis și făcut. Ne-am documentat despre traseu, despre timpii făcuți de alți iubitori de munte până în vârf, am pus totul cap la cap și apoi ne-am pus devreme la somn, că la 2 dimineața urma să pornim din București spre Transfăgărășan.

Vă vom detalia mai jos întreaga experiență, dar mai întâi vrem să vedeți filmul care a ieșit din această călătorie. De obicei vă arătam clipul la finalul articolului, dar de această dată credem că e bine să citiți continuarea lui cu energia luată de la răsăritul spectaculos care ni s-a arătat nouă în inima Făgărașilor.

Filmare aeriană 4K: Răsăritul de pe Vânătoarea lui Buteanu în Munții Făgăraș

Iar dacă v-a cucerit priveliștea, am pregătit și o selecție de tablouri pe care le puteți avea pe pereții casei voastre, ori le puteți oferi cadou.

Momentul în care soarele stă în echipibru pe trapezul Viștea-Moldoveanu

Răsăritul la 2.500m altitudine

Traseul de la Bâlea Lac la Vf. Vânătoarea lui Buteanu

Marcaj: Triunghi albastru până în Șaua Capta; cruce albastră până pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu / Distanță (dus-întors): 4,5 km / Timp de mers(dus-întors): 3 ore

ATENȚIE! Dacă vrei să ajungi pe vârf la răsărit, trebuie să urci pe întuneric/lumina slabă a dimineții. Urcatul noaptea pe munte poate fi periculos dacă nu ești atent și dacă nu ești echipat corespunzător. Nu recomandăm parcurgerea traseelor pe timp de noapte fără experiență, documentare și echipament. Chiar dacă nu vorbim de un traseu greu, fiecare risc, oricât de mic, trebuie luat în calcul.

Traseul pornește de lângă Cabana Bâlea Lac, acolo unde vei găsi un indicator cu toate informațiile necesare. Parcugerea traseeului pe timp de noapte devine mai ușoară dacă ai mai fost aici ziua sau dacă te-ai documentat bine înainte, în așa fel încât să îți faci o idee despre relieful din fața ta. Oricât de puternică ar fi frontala, umbrele îți vor juca feste și te vor putea deruta. Partea bună la acest traseu e că urcatul pe el este destul de intuitiv, potecile (fiind un traseu foarte popular, vei găsi o mulțime de poteci care duc în același loc, în Șaua Capra) îți vor face mai ușoară orientarea. Reconfirmi poziția ta pe traseu căutând în permanență marcajul triunghi albastru.

De la pornirea pe traseu ajungi în Șaua Capra cam în 45-50 de minute, depinde cum mergi. Urci susținut până în șa, iar de acolo mergi pe curbă de nivel, câștigând ușor altitudine, până la baza Vârfului Vânătoarea lui Buteanu. Porțiunea din șa până spre vârf e destul de lejeră, atât doar că trebuie să fii atent la rouă/brumă, dacă ajungi dimineața aici. Poteca și pietrele de pe ea pot deveni alunecoase, iar în lateralul tău e versantul care coboară abrupt spre Lacul Capra, motiv pentru care-i nevoie de puțin mai multă atenție.

Singura porțiune puțin mai complicată a traseului apare la ultima urcare spre vârf. Aici te așteaptă un perete mai abrupt, pe care trebuie să faci puțin „scrambling” ca să îl urci, adică să te ajuți și de mâini. Nu îți închipui că e ceva foarte dificil, dar trebuie să fii atent. Noi nu am urcat aici din prima. Am așteptat pe Vârful Capra, care e la câteva zeci de metri de Vânătoarea lui Buteanu și pe care se ajunge ușor, cu un mic ocol, urmând poteca creată de alți turiști. Am procedat așa ca pietrele să se mai usuce după răsăritul soarelui și să putem urca mai ușor pe Vânătoarea lui Buteanu apoi.

Priveliștea pe care am întâlnit-o pe Vârful Capra a fost una incredibilă. Încă nu ieșise soarele, atmosfera era senină aproape în totalitate, iar în fața noastră se arătau giganții Făgărașilor: înspre Est, vârfurile Moldoveanu, Viștea Mare, Arpașu Mare, Podragu, iar înspre Vest, vârfurile Negoiu, Călțun, Lespezi, Laițel. Pe lângă aceste vârfuri, aveam o vedere foarte bună spre o mare parte din creasta Munților Făgăraș, de-o parte și de alta a Vârfului Capra.

Cu câteva minute înainte ca soarele să răsară, mici noi au început să se ivească în jurul nostru și să creeze o parte din fenomenul denumit marea alpină. Câteva minute mai târziu, soarele a ieșit din mijlocul crestei Viștea-Moldoveanu, un loc simbolic al Făgărașilor, chiar în zona Spintecăturii Moldoveanului, punctul puțin mai dificil din acel lor. Pur și simplu am rămas fără cuvinte și am fotografiat în continuu în ora care a urmat.

Era un adevărat spectacol în fața noastră, iari noi eram singurii privitori ai lui. Nu mai era nimeni în jurul nostru, iar asta a făcut ca momentul să fie cu atât mai special. Norii începeau să se ridice din ce în ce mai tare, iar astfel am fost norocoși să vedem și fenomenul Gloria, curcubeul circular care se formează în jurul umbrelor, pe nori/ceață, în direcția opusă soarelui. Ați văzut în imaginile din clip, dar veți regăsi și în fotografii același moment. O experiență de-a dreptul inedită.

Să privim împreună imaginile surprinse de pe Vârful Capra și apoi de pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu cu momentul spectaculos al răsăritului.

Și acum, imaginile aeriene cu toată creasta Munților Făgăraș, de o parte și de alta a Vârfului Vânătoarea lui Buteanu. În imagini veți vedea atmosfera destul de senină din momentul răsăritului, dar și marea de nori care a acaparat creasta în totalitate, o oră mai târziu. Atunci a fost și momentul în care ne-am decis să coborâm, căci nu mai vedeam nimic, în nicio direcție.

Precum în celelalte călătorii recente, OPPO ne-a fost alături în noul episod #DeasupraMuntilorRomaniei, iar cu modelul OPPO Reno3Pro 5G am fotografiat scevențe din traseu, dar am și filmat momentele ce mai frumoase, așa cum ați putut vedea (și veți vedea în continuare) în postările noastre de pe Instagram. Iată imaginile surprinse în această tură cu camera smartphone-ului OPPO.

Legat de mersul în Făgăraș în acestă perioadă, e bine de știut că toamna posibilitatea de a fi surprins de o furtună scade. Vremea e mai stabilă, însă există șansa ca dimineața să se formeze o brumă consistentă, ba chiar să ningă pe alocuri, atunci când temperaturile scad mai mult. Documentați-vă despre starea traseelor înainte să porniți la drum, eventual sunați la Salvamont pentru a cere mai multe informații. Luați în calcul orice mic detaliu care v-ar putea pune în dificultate pe traseu.

Călătorii frumoase, dragi prieteni, #DeasupraMuntilorRomaniei! Nu uitați despre importanța păstrării unui comportament #ResponsabilPeMunte!


Distribuie articolul
Articol scris de
Dragoș Asaftei
Am 31 de ani și mai bine de jumătate din viață mi-am petrecut-o fotografiind România dintr-o parte într-alta. Proiectul Zbor peste Munții României a început în 2018, iar pe parcursul lui am fotografiat și filmat de la înălțime unele dintre cele mai spectaculoase locuri din munții țării noastre.
Zbor peste Munții României este un proiect lansat în 2018 de Dragoș Asaftei și oferit de AQUA Carpatica
AQUA Carpatica

Comentarii

  1. Stanciu Maria Nariana 26 iulie 2021 at 14:08 - Reply

    F frumos realizat si de un rwal folos. Multumim.

Citește și alte articole de pe site