O zi liberă poate fi petrecută în Munții Făgăraș pe aceste două trasee accesibile, bine marcate, fără zone periculoase și care oferă niște priveliști minunate. Ambele au punctul de pornire de pe Transfăgărășan și pot fi parcurse în aproximativ 3 ore dus-întors (fiecare). Răsăritul pe Vf. Capra (cu urcare dinspre Bâlea Lac) și apusul la Fereastra Zmeilor (urcare de pe Transfăgărășan, după Cabana Capra) au fost alegerea noastră pentru o zi petrecută în inima Munților Făgăraș. Planul inițial era să străbatem o porțiune mai lungă din creasta Făgărașilor, însă prognoza nu ne-a încurajat, așa că am evitat orice risc.
Se pare că a fost o alegere bună, pentru că astfel am avut parte de o surpriză cu totul specială: am reușit să fotografiem pentru prima oară marmotele din munții țării noastre. Le-am întâlnit pe urcarea spre Fereastra Zmeilor și ne-au permis să le fotografiem și să le filmăm timp de aproape 10 minute. E o senzație cu totul aparte să fii în inima munților, doar cu partenerii de drumeție, și să poți urmări îndeaproape comportamentul animalelor sălbatice. Dat fiind entuziasmul nostru datorat întâlnirii, dar și reacțiile voastre din momentul publicării unei secvențe scurte video cu una dintre marmote (a strâns aproape 300.000 de vizualizări, vă mulțumim), începem acest articol cu filmul complet.
Iar acum să pornim pe cele două trasee!
Munții Făgăraș: Răsăritul văzut de pe Vf. Capra
Am mai parcurs acest traseu în toamnă, când am urcat în același loc ca să fotografiem momentul în care soarele iese exact din mijlocul crestei Viștea-Moldoveanu, celebrul trapez care se vede atât de bine de pe Vf. Capra. Finalul lui septembrie este perioada din an în care poate fi surprins acest moment care este cu totul spectaculos. Filmul călătoriei de atunci îl puteți vedea aici.
Traseul realizat acum este același, fiind una dintre cele mai bune variante de ajuns în creasta Făgărașilor pentru privirea răsăritului. Urcarea începe de la Lacul Bâlea, din dreptul cabanei cu același nume, și este marcată Triunghi Albastru până în Șaua Capra, apoi Cruce Albastră până pe Vârful Capra (2.494m). Același traseu duce și pe Vf. Vânătarea lui Buteanu (2.507m), însă noi am ales să ne oprim pe Vf. Capra.












Deși vorbim de un traseu bine marcat, accesibil, parcurs de mulți oameni și cu niște priveliște de măsură, trebuie să ținem cont de următoarele:
- Echipamentul montan complet este obligatoriu: dimineața, mai ales, pietrele pot fi alunecoase din cauza umezelii, iar încălțămintea cu talpă aderentă face diferența dintre o parcurgere în condiții de siguranță și o posibilă accidentare.
- Urcarea înainte de răsărit nu este recomandată celor fără experiență pe munte. Lanternele tip frontale sunt obligatorii pentru toți membri grupului, iar traseul trebuie parcurs cu și mai mare atenție.
- Deși se urcă/coboară destul de repede, tot nu recomandăm urcarea indiferent de prognoză. Creasta este o zonă expusă, iar urcarea pe ea pe vreme nefavorabilă poate fi riscantă.
Timpul parcurs de noi la urcare a fost de o oră și 10 minute până pe vârf și aproape 50 de minute înapoi, însă am avut un ritm destul de alert. 3 ore dus-întors este un timp rezonabil, cu un ritm mediu, și cu pauze de respirație ici-colo, din cauza urcării abrupte.
Peisajele de la ora răsăritului merită din plin efortul de a te trezi dimineața devreme. În partea estică a Făgărașilor am putut vedea foarte bine creasta Viștea-Moldoveanu, dar și vârfuri precum Podragu, Arpașu Mare ori Dara. În partea vestivă, gruparea măreață Lespezi, Călțun și Negoiu se arată la orizont și domină întreg peisajul. De pe Vf. Capra se vede și o parte din creasta pe care trebuie să o urmezi pentru a urca pe Vf. Negoiu pe lângă Lacul Călțun. Spre nord vezi Transilvania, iar spre sud Muntenia. Ești efectiv la granița dintre cele două regiuni din această parte a țării.
Iată fotografiile aeriene realizate imediat după răsăritul soarelui.






Filmul întregii zile descrie cel mai bine frumusețea peisajelor întâlnire atât la răsărit, cât și la apus, moment despre care vom povesti imediat în continuarea acestui articol.
Munții Făgăraș: Apusul de la Fereastra Zmeilor
Traseul spre Fereastra Zmeilor pornește din partea de sud a Transfăgărășanului, după Cabana Capra. Marcajul traseului este Triunghi Galben, iar timpul de urcare până la Fereastra Zmeilor (aprox. 2.311m) este de cel mult o oră și jumătate. Acesta este și traseul pe care am întâlnit marmotele din clipul de la începutul articolului. Așa cum procedăm și noi, așa recomandăm tuturor celor care ne urmăresc. La întâlnirea cu animale sălbatice, impactul fiecăruia dintre noi trebuie să fie minim, cel de simplu observator. Ne-am bucurat să avem șansa de a le privi, fotografia și filma preț de 10 minute, timp în care s-au tot „plimbat” în jurul nostru. A fost un moment cu totul aparte și despre care suntem conștienți că e unul destul de rar.





















Tura aceasta a fost una a premierelor și din alt punct de vedere. Pentru prima dată am încercat să transmitem live din dronă, de pe traseu. Și am și reușit! A fost o bucurie mare pentru noi să vedem cum mulți dintre voi ați intrat să priviți transmisiunea în direct, iar asta ne încurajează să mai repetăm experiența. A fost un exercițiu bun să vedem cum s-ar întâmpla asta în inima munților!
(P) Totul a fost posibil datorită serviciului YOXO, disponibil în rețeaua 4G Orange, pe care l-am și testat cu acest prilej. YOXO rezonează cu noi la capitolul responsabilitate față de natură, întreg procesul de abonare (și control al abonamentului) efectuându-se 100% digital, fără hârtii sau drumuri neesențiale in magazine. Chiar și fără cartelă în adevăratul sens al cuvântului, dacă telefonul permite tehnologia eSIM. Procesul de abonare e simplu, rapid și se realizează direct din aplicație, așa cum vedeți în imaginile de mai jos. Dacă optezi pentru cartela clasică, aceasta ajunge gratuit prin curier în aprox. 48 de ore de la abonare, iar cea eSIM… instant. Simplu, rapid, și eco-friendly.





Am pregătit și un scurt film care rezumă experiența noastră cu live-ul pe Facebook. Veți regăsi și câteva secvențe filmate în Munții Bucegi, urcarea spre Valea Doamnele din Padina, acolo unde am mai făcute alte teste de conexiune. Acoperirea YOXO prin rețeaua Orange e responsabilă de această reușită.
Iată și fotografiile aeriene surprinse în momentul apusului, din zbor peste zona Vf. Arpașu Mare – Fereastra Zmeilor – Vf. Vânătarea lui Buteanu. Un adevărat spectacol de forme, texturi și culori, cum numai în Făgăraș poți întâlni.









Încheiem cele două trasee cu o mulțime de amintiri care pot fi adunate, destul de ușor, într-o zi petrecută în Munții Făgăraș. Pe data viitoare, dragi prieteni!
Zbor peste Munții României (#DeasupraMuntilorRomaniei) este un proiect realizat de Dragoș Asaftei și oferit de AQUA Carpatica. Partener de mobilitate: BavariaOnline