Dacă ai o zi liberă și vrei să faci un traseu ușor cu prietenii ori cu familia ta, avem o recomandare pentru tine. Traseul de care urmează să îți vorbim începe după ce conduci circa 2 ore și jumătate din București și poate fi parcurs de oricine, indiferent de condiția fizică. Am făcut traseul în urmă cu câteva zile, într-un weekend din luna noiembrie și starea lui se arăta bună, chiar dacă plouase cu câteva zile în urmă.
Din Cheile Zănoagei până la Lacul Scropoasa și Cascada 7 Izvoare
Cel mai simplu e să cauți pe Waze sau Google Maps „Camping Zănoaga”. De aici începe traseul și tot aici poți parca mașina. Călătoria începe cu traversarea pe un pod a râului Ialomița și continuă pe o distanță de circa 3,2 kilometri (marcaj cruce albastră), pornind de la altitudinea de 1.371m și ajungând la 1.202m, pe malul Lacului Scropoasa.
Practic, traseul spre lac presupune mai multă coborâre și nu te solicită aproape deloc. La întoarcere îți vei solicita mai mult picioarele, dar fără să faci un efort extraordinar de mare.
Deși traseul e unul ușor (potecă de pădure, în mare parte, „presărată” cu bucăți mici de stâncă), are mici porțiuni unde trebuie să fii mai atent: traversarea de alte 2 ori a râului – prima pe un pod amenajat, a doua pe câteva trunchiuri de copaci; porțiunea cu bucăți mici de stâncă/piatră, dacă parcurgi traseul după ploaie, căci vor fi destul de alunecoase.
ATENȚIE! Chiar dacă este un traseu ușor, echipamentul montan de bază este necesar. Asigură-te că ai cel puțin încălțămintea potrivită. Mersul pe pietre umede, fără bocanci sau ghete de munte, este periculos.
Spre capătul traseului vei da de câteva construcții și de un pod. Poți face stânga și după 5 minute de mers pe drumul forestier să ajungi la Cascada 7 Izvoare sau poți face dreapta și în 10 minute ajunge la un pod peste Lacul Scropoasa, care îți oferă o priveliște absolut minunată.
Munții României în casa ta – Cumpără un tablou cu această fotografie
Returul prin Cheile Zănoagei spre camping durează cel mult o oră. Atfel, în 3 ore, cu tot cu pauze de odihnă și fotografii, reușești să vezi 3 locuri absolut miunate. Iată fotografiile surprinse de noi la fiecare dintre ele.
Hello!
Vin din partea Paginii Muntii Bucegi cu o rugăminte în ceea ce privește activitatea voastră, și anume: dorim să oferim o nouă abordare atât pe Instagram, cât și pe Facebook, ne dormim în special să oferim postări informative despre trasee și locații de vis din Munții Bucegi. Pentru acest lcuru, apelăm la surse foto care să ne susțină cu lucrări de calitate. Din acest motiv apelăm și la dumeavoastră! Garantăm promovare, vom specifica de fiecare dată sursa și nu vom abuza de materiale, dacă sunteți dispuși să colaborăm! Mulțumim, o zi bună!
Bună ziua! 🙂 Scireți-ne un mail pe dragos@muntiiromaniei.ro, vă rugăm.
O zi bună!
Bună ziua, mai e cineva la cabană?
Am fost în zonă acum mulți ani.e superb.
La care cabană vă referiți?
Cabana Scropoasa e inchisa
Exista intalniri neasteptate cu ursul pe drum? 😊 Observ ca e mai mult un traseu prin padure. Atunci cand ati fost, mai erau si alti turisti? Mulțumesc!
E un traseu foarte circulat. Sansele intalnirii cu ursul sunt foarte mici pe acest traseu.
Dar sunt 😂😂😂
Buna,
Traseul prezentat este foarte frumos, eu am fost cand eram mica, mica insa imi doresc in weekend sa-l refac. As avea 2 intrebari daca ma poti ajuta cu info : intoarcerea se face pe acelasi traseu sau e circuit ? Se ajunge si la Cheile Orzei ? As vrea sa ma ghidez la fata locului dupa indicatiile tale 🙂 . Multumesc anticipat!
Buna!
Intoarcerea se face prin acelasi loc. Capatul Lacului Scropoasa este in Cheile Orzei. 🙂
E tare frumos locul!
Buna !
Cheile Orzei se rezuma la ce vedem in pozele postate de tine sau exista si un traseu de parcurgere a acestora ? Multumesc !
Buna!
Se poate inainta mai mult in Cheile Orzei, dar traseul este nemarcat. Nu am fost pe el si nu il putem recomanda.
Buna ziua,
Traseul se poate parcurge cu copiii (1an5luni si 5ani)? Cel mic in sistem de purtare.
Multumesc
Da, fara probleme.
Multumim pentru reportajul minunat si informatiile pretioase.
Speram sa va parcurgem si noi traseul in weekend.
Un weekend de vis va dorim!
Calatorie frumoasa! Atentie la vreme. 🙂
DOAMNE AJUTA! SE POATE CAMPA GRATUIT CU CORTU IN ZONA? VA MULTUMIM SI PENTRU FRUMOSUL REPORTAJ!
Din ce știm noi nu. Cel mai apropiat loc de campare ar fi Campingul Zănoaga.
Eu am 60 de ani.Ce crezi pot fc acest traseu? Imi poti da ceva indicatii? Multumesc.
Multi inainte! Sigur ca puteti. E un traseu de o ora, dar nu va grabeste nimeni. Sa aveti apa la dvs., sa mancati inainte cu 1-2h sa porniti la drum si sa aveti incaltaminte de munte, de preferat ghete mai inalte ca sa tina glezna.
Calatorie frumoasa!
Buna ziua,
Ce parere aveti despre dormitul inafara campingului de la Zanoaga? Sunt sanse sa apara ursi ?..
Sansa aceasta exista pe toata suprafata Bucegilor. Nu e o garantie, dar e o posibilitate.
bună ziua,
fiți amabil, am o întrebare un pic altfel: aș putea lua cu mine, pe acest traseu, bicla ? e o bicicletă din carbon de aprox. 7,5 kg și aș fi preferat să plec pe ea din Sinaia.
Daca ai experienta, eu zic ca da. Sunt cateva portiuni unde si poti merge pe ea.
O, abia astept sa fac si eu traseul asta, impreuna cu familia!
Pe de alta parte vreau sa te felicit, Dragos, pentru toata munca depusa in promovarea frumusetilor Romaniei!! Urmaresc cam tot ce postezi pe Instagram, Facebook – postarile si filmarile cu drona sunt superbe. Proiectul OverRomanianMountains imi place foarte mult – esti mult peste ce a facut pana acum minunatul stat roman in aceasta privinta (promovarea Romaniei). Stiu ca mai sunt proiecte asemanatoare initiate si de alte persoane – tineti-o tot asa, baieti!
Bravo, bravo, bravo! Continua cu ceea ce faci. Poate ca o idee ar fi sa „inserezi” in postarile tale si ceva sfaturi pentru cei care vor sa mearga la munte – am tot vazut ca in ultima perioada sunt foarte multi care se duc fie nepregatiti (nu au echipament adecvat etc), fie neinformati, fie, pur si simplu, nu stiu sa respecte natura (da, si ma refer la cei care lasa gunoaie in urma…). Este clar – avem nevoie de a fi mai responsabili, mai civilizati, mai atenti. Niste lectii de etica nu ar strica!
O să îți placă mult, cu siguranță! Sfatul meu ar fi să mergi în timpul săptămânii, dimineața, când sunt mai puțini turiști.
Mulțumim frumos pentru aprecieri, ne motivează să facem treabă bună în continuare. 🙂
Legat de sfaturile de care spui tu, insistăm și noi pe ele și am scris mai multe materiale pe tema aceasta. Vom încerca să le facem și mai vizibile, în speranța că fiecare va învăța ceva.
Două dintre articolele cele mai utile: Ce nu facem atunci când mergem pe munte / Sfaturi pentru mers iarna pe munte
Toate bune!
Super! Merci!
Buna ziua! Superbe fotografii superb peisajul! Am o intrebare ? Credeti ca ae poate parcurge traseul cu un caine talie medie(bulldog francez) ?
Multumim!
Depinde daca e obisnuit cu efortul asa intens. Vor fi 2-3 ore de mers (dus-intors).
nu poti sa mergi pe bicicleta prin cheile Zanoagei;
poti sa mergi cu MTB ul – pana la lacul Scropoasa – pe un drum forestier
Cheile Zanoagei m-au impresionat prin frumusetea lor. Pentru mine sunt pe primul loc. Si celelalte vizitate au farmecul lor (Cheile Nerei, Jietului, Sohodolului, Turzii, Bicazului,..) dar Cheile Zanoagei mi-au rămas în suflet. In ’76 cand am fost in zona nu era mare lucru de barajul de la Balboci. O organizare de santier in zona Cabanei Zanoaga dar fara o mare forfota. Am fost impresionat in ’94 cand am vazut ‘intinderea de ape’, dar cum am intrat in chei am revenin la pacea si armonia ce mi-a daruit-o natura in urma cu aproape 20 de ani. Este unul din locurile care ma cheama. Poate in 2021.
Buna,
Se poate face traseul cu un copil de 3 ani? Cam cat dureaza dus-intors?
Multumesc
Bună, Diana!
„Atfel, în 3 ore, cu tot cu pauze de odihnă și fotografii, reușești să vezi 3 locuri absolut miunate.”
Am văzut mulți părinți și copii de fiecare dată când am fost acolo, dar depinde de experiența fiecăruia cu astfel de drumeții.
Un izvor ceva nu gasesti pe traseu?! Se tot lauda ca e cea mai buna, mai grozava apa, dar eu nu am auzit de nici un izor de apa potabila!!
Apa despre care vorbiți se află la Cascada 7 Izvoare, unde găsiți izvoare din care puteți să beți apă.
Descrierea traseului este destul de exacta si as vrea sa fac niste completari. Inceputul traseului este stancos. Exista o zona in care trecerea este abrubta si trebuie sa te tii de un lant metalic (care, intr-un loc a scapat din ochiul in care fusese fixat si este mai larg).
Traseul este accesibil pentru un montaniard amator dar pot fi persoane pentru care traseul este greu. Am intalnit persoane bine echipate, cam de 40 de ani care s-au intors din drum din cauza ghetii, intr-o zi insorita de noiembrie 2020, cu 2-3 grade Celsius.
Gagica-mea a mers lejer la 7 Scari, pe tot traseul pana la canion, plus canionul parcurs si inapoi, dar aici, pe poteca spre Scropoasa i s-a parut f greu, desi avea echipamentul ok.
Bună ziua!
Este un traseu pe drum forestier pentru ATV uri,credeți ca ar fi posibil accesul cu ele pana la lacul Scropoasa!?
Bună ziua!
Nu este permis accesul cu ATV-uri în zona protejată a Parcului Natural Bucegi. Și nici în alte parcuri similare.
Traseul dureaza 3 ore dus intors sau doar dus?
3 ore dus-întors, plus-minus, în funcție de ritmul fiecăruia.
Bună.Am vrea să mergem și noi în weekend și cu 2 copii.Având în vedere iarna mai lungă și ploile ar fi indicat sau riscam să mai găsim porțiuni cu zăpadă? Avem ceva experiență dar ar fi prima ieșire pe anul acesta și am vrea să începem cu ceva ușurel.Mulțumesc frumos și felicitări!
Bună!
Sâmbătă și duminică vremea va fi bună, estimarea mea e că nu veți mai găsi zăpadă. Pentru siguranță vă recomand să sunați la Salvamont Peștera – 0725 826 668.
Călătorie frumoasă!
Buna ziua,se poate lua apa din izvor (7 izvoare),pentru acasa?
Tocmai am parcurs acest traseu – este frumos intr-adevar, iar personal il consider mediu ca dificultate cand e uscat si destul de anevoios cand e terenul ud. Am prins si ploaie pe drum, stancile s-au udat si a trebuit sa fiu mult mai atenti.
Pentru cei care cred ca usor=plimbare ca in parc, sa stiti ca nu e asa.
Cum mai spunea cine – e o zona unde cobori tinandu-te de lant; trecerea apei e cu atentie mare de fiecare data; clar iti trebuie papuci adecvati, bete, apa si ceva de mancare. Altfel nici nu m-as incumeta sa fac drumul.
L-am facut cu un bebe de un an jumate in marsupiu, insa nu cred ca as mai repeta experienta carand extra greutate dupa mine 🙂
All in all – frumos, dar pentru cei care sunt cu muntele doar de 2 ori pe an, traseul e mediu/ greut.